Persanele

Vândut de bookzone.ro

Detalii:

Elizabeth, matriarha familiei Valiat, a ales să rămână în Teheran după Revoluţia Islamică. Trăieşte izolată, singura vizitatoare fiindu-i Niaz, nepoata rebelă şi petrecăreaţă, care reuşeşte să supravieţuiască sfidând codul islamic opresiv. Fiicele lui Elizabeth s-au stabilit în Statele Unite ale Americii: Shirin, organizatoarea de evenimente carismatică şi flamboaiantă în Houston, şi Seema, idealista cu capul în nori ajunsă casnică, lâncezind pe colinele însorite din Los Angeles.Apoi mai e Bita, o studentă la Drept decepţionată din New York care încearcă să-şi găsească scopul în viaţă. Atunci când vacanţa anuală la Aspen eşuează lamentabil, iar Shirin ajunge în arestul poliţiei, aparența de lux şi extravaganţă a familiei începe să se fisureze. Shirin îşi propune să recâştige gloria pierdută a Valiaţilor, însă cum este posibil aşa ceva într-o ţară în care familia ei n-a avut niciodată vreo urmă de prestigiu?Un roman satiric şi filozofic, explorând teme precum căutarea libertăţii sub represiunea regimului islamist, condiţia femeii în Orient şi în Occident, rezistenţa prin artă şi traumele pe care familiile le duc mai departe, deşi pot alege şi să le pună capăt

Preț:

52.90 RON


Alte detalii:

Vânzător: Bookzone.ro
Brand: Polirom

De la același vânzător

bookzone.ro
105.90 RON
bookzone.ro
55.90 RON
bookzone.ro
46.90 RON
bookzone.ro
50.90 RON
bookzone.ro
55.90 RON
bookzone.ro
58.90 RON
bookzone.ro
46.90 RON
bookzone.ro
67.90 RON
bookzone.ro
46.90 RON
bookzone.ro
43.90 RON
bookzone.ro
48.00 RON
bookzone.ro
40.00 RON
bookzone.ro
48.00 RON
bookzone.ro
33.20 RON
bookzone.ro
59.07 RON
bookzone.ro
56.90 RON
bookzone.ro
56.90 RON
bookzone.ro
42.90 RON
bookzone.ro
47.90 RON
bookzone.ro
28.90 RON
bookzone.ro
56.90 RON
bookzone.ro
76.00 RON
bookzone.ro
35.90 RON