Pachet Povestea din Actul Următor

Vândut de bookzone.ro

Detalii:

Fericirea e în actul următorNU ȘTIU SĂ SCRIU, DAR ȘTIU SĂ SIMT.O mărturisire despre prețul aplauzelor și liniștea de după ele. Când am primit propunerea să scriu această carte, primul meu instinct a fost să fug. Să refuz. Mi-am spus că eu nu știu să scriu, că nu am valoare literară. Dar am știut mereu că autenticitatea naște emoție, iar emoția guvernează lumea.Așa că am ales să nu mă mai ascund. În paginile acestea îl veți găsi pe Marius cel din spatele rolurilor. Veți găsi copilul care se simțea în viața greșită și care aștepta validarea părinților săi. Veți găsi adolescentul care a fugit la București cu un lănțișor amanetat și o pernă de acasă, dormind pe saltele furate în cămin, doar pentru visul de a fi pe scenă.Am scris despre tot ce mi-a fost rușine să recunosc ani de zile. Despre pactul pe care l-am făcut cu teatrul, sacrificând iubirea și viața personală. Despre golul imens care rămâne după aplauze și despre încercarea disperată de a-mi anestezia frica de a nu fi suficient de bun. Despre depresia care m-a îngenuncheat când lumea s-a oprit în loc.Dacă povestea mea dă curaj măcar unui singur om să nu renunțe la visul lui, atunci tot acest efort a meritat.Marius Manole Recenzii:★★★★★ Nu e actorie, este plânsul pe care nu pot să-l plâng în viața reală. Această frază surprinde perfect esența cărții. O sinceritate dezarmantă despre un munte de frici , despre relații dezastruoase , și despre anii în care a trăit cu sabia judecății deasupra capului. Marius Manole face o radiografie lucidă a lumii teatrului și a prețului plătit pentru autenticitate. O carte care dă curaj celor care trăiesc dominați de frică. - Mihai V.★★★★★ O mărturie onestă despre munca titanică, de la repetițiile la 5 dimineața la dormitul în sala de teatru. Este o carte despre sacrificiile pe care le faci pentru o meserie pe care o iubești obsesiv, despre luptele cu un corp care refuza să cedeze, și despre teama permanentă de a nu fi suficient de bun. Un volum esențial pentru oricine vrea să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat performanța. - Ciprian V.★★★★★ Am fost un copil mic și enervant. Am ajuns să-mi închipui că sunt urmărit de o cameră de filmat invizibilă care nu-mi permite să fac niciun gest feminin. Efortul lui Marius Manole de a se modela pentru a fi acceptat este cutremurător. Povestea despre atacurile de panică din timpul spectacolelor și despre depresia care l-a îngenuncheat este un must-read. O carte despre cum frica ne poate secătui sufletul și despre cum poți transforma căderea într-un noroc. - Andreea M.★★★★★ Manole își asumă total responsabilitatea pentru alegerile sale. De la fuga la București cu lănțișorul amanetat al unui coleg și dormitul pe saltele furate, la refuzul de a face compromisuri, această carte este un ghid despre cum să-ți asculți intuiția și să mergi pe drumul tău. O poveste despre cum «capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede». - Teodora E.★★★★★ Un spectacol one-man show de forță! Marius Manole își disecă viața cu o precizie chirurgicală, explorând teme universale: lipsa de iubire, sindromul impostorului, și lupta cu dependențele. Modul în care povestește despre actorii mari care nu mai vorbeau după ani, despre turneele obositoare, și despre emoțiile paralizante din fața cortinei este fascinant. O carte de o autenticitate rară care ar trebui să fie citită de toți cei care caută un model de perseverență.  - Lorena T.Viața este o poveste - Ediție cartonatăViața este o poveste – o carte scrisă în întregime de către marele actor Florin Piersic, o emblemă a teatrului și a filmului românesc, în care surprinde momente marcante din viața sa, momente desprinse parcă din cele mai complexe opere de artă.Cuvântul cheie care definește acest volum, extrem de valoros de altfel, este emoția. Acesta și-a dorit foarte mult ca fiecare gând, amintire sau lecție pe care o întipărește pe hârtie să provoace emoții. Să facă cititorul să simtă, să-l doară, să-și plângă sufletul, dar să-l și amuze, să râdă de intemperiile vieții. În altă ordine de idei, cartea este scrisă într-un balans continuu între plânsete și râsete, pentru că așa-i și-n viața de actor, cât și de spectator.O carte pe care o simți ca pe o piesă de teatru, dar nu pentru că ar fi impersonat autorul pe cineva, ci pentru că te pune din postura de spectator în pielea actorului și te provoacă să simți, să trăiești și să aprofundezi fiecare cuvânt. Fiecare scenă. Fiecare val. De aplauze sau de trăiri.Viața este o poveste, spune Florin Piersic. Iar el își spune povestea, din adâncul sufletului și cu magia cuvântului de această dată, nu prin jocuri actoricești. O spune real și sincer, acum, cât e în viață și pe marile scene. Iar noi îți propunem să îl susții acum, să îl încurajezi și să îi oferi recunoștința ta, aprecierea pentru munca de-o viață și omagiul pentru tot ce înseamnă Florin Piersic pentru tine și pentru țara aceasta cu tot mai puține valori, nu când este prea târziu. *Prin intermediul acestei cărți, ne dorim să ne p

Preț:

84.90 RON


Alte detalii:

Vânzător: Bookzone.ro
Brand: Bookzone

De la același vânzător

bookzone.ro
59.90 RON
bookzone.ro
29.50 RON
bookzone.ro
155.40 RON
bookzone.ro
68.90 RON
bookzone.ro
56.70 RON
bookzone.ro
62.20 RON
bookzone.ro
62.20 RON
bookzone.ro
56.90 RON
bookzone.ro
62.20 RON
bookzone.ro
165.80 RON
bookzone.ro
248.90 RON
bookzone.ro
19.60 RON
bookzone.ro
66.30 RON
bookzone.ro
61.30 RON
bookzone.ro
59.40 RON
bookzone.ro
19.80 RON
bookzone.ro
28.90 RON
bookzone.ro
38.80 RON
bookzone.ro
42.50 RON