În proza timpurie a lui Dostoievski se regăsește o tandrețe rară, o melancolie a visătorilor fără pretenții, care trăiesc în umbra marilor iubiri.Nopți albe și Oameni sărmani sunt două meditații lirice asupra singurătății, iubirii neîmplinite și demnității păstrate chiar și în cele mai modeste existențe. Printr-un stil delicat și profund uman, autorul pătrunde în sufletele celor invizibili, oferindu-le o voce, o lumină, o clipă pentru a se simți nemuritori.Împreună, aceste scrieri conturează portretul unui Dostoievski de început, în care visarea solitară și sărăcia demnă devin teme traversate de o apăsare sufletească profundă, aceea care însoțește, adesea, condiția umană