Ediția de față o reproduce întocmai pe cea publicată în 2015, la Editura EikonTextele din această carte au apărut, iniţial, în diferite publicaţii, precum Vatra, Familia şi Observator Cultural. Pentru apariţia în volum, au fost revizuite de autor.Omagiu editorial la 75 de ani de la nașterea scriitorului ALEXANDRU VLAD (d. 31 iulie 1950, Suceagu, Cluj - d. 15 martie 2015, Cluj-Napoca) sub egida FUNDAȚIEI TRANSILVANIA LEADERSNiciodată nu trebuie să se observe cât de greu ai scris textele. Cititorul citeşte cu gândul, nu cu gramatica, nu cu regulile, nu cu inteligenţa. Dacă tu reuşeşti să te laşi citit cu gândul lui, ai ajuns deja foarte aproape de inima lui. (Alexandru Vlad) Însuşirile esenţiale scriitorului de proză le stăpâneşte ferm: e sobru, concis, îmbină mereu detaliile scenografice (spaţiale, meteorologice, vestimentare, temporale, cinetice etc., etc.) cu expunerea stărilor psiho-sensibile ale personagiilor, păstrând totodată neabătut firul naraţiunii. Altă proprietate de seamă e capacitatea (rar întâlnită şi la cei mai mari dintre scriitori) menţinerii misterului enunţiativ. (N. Steinhardt) O anume psihologie a perifericului, din care Alexandru Vlad și-a făcut, până la urmă, un soi de blazon personal, e definitorie atât pentru întreaga lui biografie, cât și pentru rețeaua de semnificații de adâncime a operei. Fără să ocupe o poziție oficial consacrată, ca de exemplu aceea pe care și-o câștigaseră în anii ’80 un Mircea Nedelciu ori, ceva mai aproape ca practică a textului (în ciuda unor poetici destul de diferite, totuși), Gheorghe Crăciun, în vecinătatea cărora a fost așezat, cu toate diferențele de viziune și stil care îi despart, traiectoria literară (și nu mai puțin și cea interioară) a autorului Măslinelor aproape gratis e, în mod paradoxal, pe cât de urmărită cu interes și apreciată, pe atât de marginală în ceea ce privește fixarea poziției sale în rândul literaturii ultimelor patru decenii. (Andreea Pop) Alexandru Vlad are un mod de a-şi compune frazele care fascinează prin naturaleţea şi simplitatea aparentă care maschează o elaborată arhitectură interioară. Există în spatele frazării tentaţia unei muzicalităţi aproape poetice, un balans reţinut între detaliul puternic şi elementul constructiv natural. Vocea naratorială principală dezvăluie un autor cu umor reţinut, o perdea de realism frust în faţa unei melancolii neostentative. (Victor Cubleșan) Mă pierdusem, iată, într-un Paris plini de arlechini. Cum să nu te pierzi? Era o aglomeraţie de festival bizar, pălării largi, şepci moi, gulere enorme. Grupurile în care ajungeam se desfăceau imediat. Iar de un personaj cu două feţe nu puteam scăpa în niciun chip, intram în ganguri, ieşeam de sub colonade, şi mă descoperea de fiecare dată. Tot tu eşti?! întrebam disperat când îl vedeam în faţa mea, în urma mea, prinzându- mă iar de mână. La început păruse prietenos şi curios, vag agasant, dar apoi gesturile lui au devenit tot mai posesive. Mă intercepta fără greş, se dezlipea dintr-un grup compact, dintr-un colţ întunecos, indiferent dacă eram înăuntru sau afară. Avea probabil un braţ mai lung, pe care îl strecura pe sub al meu. (Alexandru Vlad