Vândut de bookbite.ro
La împlinirea vârstei de șaisprezece ani, Lisa WHelan primește un cadou care-i va schimba viața; acesta sosește într-o micuță cutie de catifea, însă conține puterea unui întreg neam de vrăjitoare – înaintașele ei, despre care nu aflase până atunci. Cel care o inițiază în arta vrăjitoriei este Yadiel, un demon în aparență nesuferit și arogant, care și-a petrecut bună parte din existență protejând familia Lisei, chiar din vremurile în care s-au născut primele vrăjitoare Whelan, cu mii de ani în urmă. Totuși, noile puteri ale tinerei fete declanșează alte forțe, mult mai întunecate decât și-ar fi imaginat vreodată.
Preț:
Vânzător: Bookbite.ro
Brand: Laura-nureldin