Întregul oraș s-a implicat în povestea artistului foametei; de la o zi la alta a postului său, participarea oamenilor creștea; toată lumea dorea să vadă artistul foametei cel puțin o dată pe zi; în zilele următoare existau abonați care stăteau zile în șir în fața micuței sale cuști. Citind aceste povești ale maestrului absurdului este ca și cum ai pătrunde într-o lume a viselor în care nimic, și totuși cumva totul, are sens.