In poezia lui Emil Brumaru nu se manifesta o nebunie a realitatii, ci o nebunie a simturilor; frenezia nu e a lumii, ci a celui care o percepe transfigurand-o, la comanda unei tensiuni care ii excita dramatic simturile. Aceasta tensiune este una cvasi-erotica sau erotica de-a dreptul.In esenta, nu este nici o diferenta de intensitate intre relatia cu obiectele si cea cu femeia: ambele sunt de esenta mistica. Uimit de tot ce-l inconjoara, poetul se intoarce catre lume cu porii simturilor deschisi lacom si deruleaza ample viziuni senzoriale.Nu exista, in literatura romana, un poet mai senzorial decat Emil Brumaru!Bogdan CretuAntologie si studiu introductiv de Bogdan Cretu